Situația economiei elene se deteriorează mai repede decât s-au așteptat oficialii, iar Grecia ar putea intra în incapacitate de plată în luna iunie, a avertizat fostul premier tehnocrat Lucas Papademos, într-un memo secret adresat președintelui Carolos Papoulias în 11 mai, care a fost obținut de jurnaliștii de la To Vima, potrivit CNN.
Documentul, care descrie în opt puncte dezastrul economic în care se află Grecia, i-a fost trimis președintelui Papoulias la câteva zile după alegerile legislative din 6 mai. El le-a fost citit și liderilor partidelor elene în timpul negocierilor care au urmat scrutinului, însă aceștia nu au putut cădea la un acord pentru a forma un guvern, astfel că Grecia va avea noi alegeri, în 17 iunie.
Papademos a preconizat că raportul intrări-ieșiri, adică cel dintre veniturile și cheltuielile statului, ar putea deveni negativ încă de la începutul lui iunie. Principalul motiv îl reprezintă scăderea dramatică a banilor proveniți din taxe și impozite. Grecii nu își mai plătesc dările, de teamă că țara va ieși curând din zona euro.
Citește și Euro este în CREȘTERE PUTERNICĂ față de dolar, datorită sondajelor privind alegerile din Grecia
Într-un interviu acordat sâmbătă publicației The Guardian, Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internațional, a afirmat că grecii „ar trebui să se ajute unii pe alții, prin plata taxelor” și să pună punct evaziunii fiscale de amploare din țara lor.
Problema evaziunii este dublată de retragerile masive de bani din bancă de la începutul acestei luni. Potrivit unor estimări făcute de bancherii eleni, grecii au retras 3 miliarde de euro din conturile lor de la alegerile din 6 mai și până zilele trecute.
Speriați de instabilitatea politică și de scenariile apocaliptice care circulă în mediile internaționale, oamenii preferă să își țină banii acasă, în caz că țara va reveni la drahmă.
Pe minus, în câteva săptămâni
Papademos i-a transmis, în același memo, care a fost confirmat de un oficial guvernamental, că estimările contabilității generale a statului indică o scădere a disponibilităților economiei de la 3,8 miliarde de euro (11 mai) la 700 de milioane de euro (18 iunie) și, în cele din urmă, la -1 miliard de euro (20 iunie).
Aceasta înseamnă că nu vor mai fi bani pentru pensii, salarii și orice fel de plăți. Există și un plan de rezervă, însă acesta ar acoperi plățile doar pentru câteva zile. Este vorba despre folosirea, în ultimele zece zile ale lunii iunie, a 3 miliarde de euro din Fondul Elen de Stabilitate Financiară, potrivit documentului publicat de To Vima.
După această perioadă, însă, posibilitatea statului elen de a-și acoperi cheltuielile depinde în întregime de aprobarea acordării următoarelor tranșe de împrumut de către Fondul European pentru Stabilitate Financiară (EFSF) și Fondul Monetar Internațional (FMI). La rândul ei, această aprobare nu va veni până ce Grecia nu va avea un guvern stabil, care va respecta condițiile cerute de troica (UE+FMI+BCE).
Liderii europeni au afirmat, după reuniunea informală a Consiliului European de miercurea trecută, că vor susține Grecia în continuare și vor depune toate eforturile pentru ca țara să rămână în zona euro, cu condiția ca Atena să își respecte angajamentele făcute până acum.
Noi negocieri pentru formarea unei coaliții
Ministerul Sănătății de la Atena a suspendat deja plățile către farmacii și firmele care fac aprovizionarea spitalelor. De asemenea, compania publică de electricitate PPC a avut nevoie de un ajutor de 250 de milioane de euro de la bugetul de stat, pentru a acoperi o parte din deficitul său uriaș, notează CNN.
Deficitul a crescut extrem de mult după ce oamenii au încetat să își mai plătească factura la energie electrică, care a crescut simțitor ca urmare a „taxei de solidaritate” impuse de guvern anul trecut.
Cinci sondaje de opinie diferite publicate în acest sfârșit de săptămână și citate de Bloomberg au indicat că formațiunea de centru-dreapta Noua Democrație a reușit să devanseze coaliția stângii radicale Syriza și a ajuns favorită în preferințele alegătorilor. Aceasta se traduce printr-o creștere a susținerii electoratului pentru programul de austeritate.
Noua Democrație ar urma să primească între 23,3 și 25,8% din voturi la alegerile din 17 mai și va avea, deci, nevoie de atragerea altor partide într-o coaliție de guvernământ.
Citește și GRECIA s-a supărat pe șefa FMI. Șeful partidului socialist elen: Lagarde a insultat grecii, cerându-le să își plătească impozitele
Citește și SCANDALUL Lagarde – Grecia. Guvernul francez critică viziunea „caricaturală și simplistă” a lui Lagarde față de Grecia
Citește și Scenariul Citigroup: Grecia va părăsi zona euro pe 1 ianuarie 2013. Cum AR PUTEA SĂ PIARDĂ ROMÂNIA finanțări de 12,9 miliarde de euro